Consultați Regulamentul, apoi completați fișa de înscriere accesând butonul roșu.
For Registration please follow the ”Application” Button on the main page.

Instrucțiuni de înscriere în concurs

Organizatori,
“O șansă curată”
Concursul Internațional Transylvania Fair Chance 2021 are obiectivul de a selecta participanții, din fiecare secțiune de vârstă, care urmează a fi invitați să susțină recitaluri în cadrul primei ediții a Festivalului Transylvania International Fair Chance 2021, festival itinerant care se va desfâșura în principalele centre culturale din județele Covasna, Harghita și Mureș.
El este deschis tinerilor muzicieni între 10 și 22 de ani care studiază și se pregătesc pentru cariera de concertist, constituindu-se într-o platformă de promovare și educare scenică a acestora. Copii de 10-12-14 ani și tineri elevi de liceu din comunitățile locale îi vor vedea pe colegii lor de vărstă din diferite țări ale Europei prezentând rezultatele unei munci susținute de “performeur”, fiind stimulați să urmeze exemplul acestora, chiar dacă în alte domenii.
Membrii juriului sunt pianiști concertiști și profesori de talie internațională din București, Cluj Napoca, Moscova, Budapesta, Viena și Weimar.
Probele se vor susține online, urmând ca apoi, laureații să fie invitați să ia parte la un turneu în mai multe centre culturale din Transilvania.
Ce le oferim participanților?
Acest proiect s-a născut din dorința de a da o șansă nouă celor care aspiră la o carieră pianistică.